Home Seriale TV INTERVIU. Ce spune una dintre femeile care își fac apariția în reality-show-ul The Real Housewives of London, de la televiziunea E!: „Cred că sunt cea veselă, spontană, caldă, solară”

INTERVIU. Ce spune una dintre femeile care își fac apariția în reality-show-ul The Real Housewives of London, de la televiziunea E!: „Cred că sunt cea veselă, spontană, caldă, solară”

0
0

Londra e orașul în care rafinamentul nu e o opțiune, ci o formă de supraviețuire socială. Într-un loc unde fiecare apariție spune o poveste, șase femei impresionante își deschid ușile și inimile în fața camerelor de filmat, în noul reality show The Real Housewives of London, ce are premiera duminică, 12 octombrie, de la ora 22:00, la televiziunea E!.

Printre ele, Juliet Mayhew — fostă actriță, mamă a trei copii, expertă în organizarea de evenimente și întruchiparea unei eleganțe care nu țipă, ci inspiră.

Cu o viață aparent perfect ordonată între flori, familie și rafinamentul londonez, Juliet face acum un pas neașteptat: își expune viața personală pe micul ecran, într-un format care promite la fel de multă vulnerabilitate pe cât aduce strălucire.

Cunoscută în cercurile sociale drept o prezență caldă, empatică și mereu echilibrată, Juliet vorbește cu sinceritate despre riscurile celebrității, despre cum se negociază eleganța într-o lume a spectacolului și despre dorința de a fi un exemplu autentic pentru copiii săi.

Într-un interviu exclusiv, ea povestește despre momentul în care a decis să spună „da” reality show-ului, despre sprijinul familiei, despre cum e să aduci decența și profunzimea într-un univers dominat de tensiune, glamour și camere de filmat non-stop.

De ce ai vrut să faci parte din distribuția The Real Housewives of London?

Juliet Mayhew: Am câteva prietene care fac parte din franciza The Real Housewives, așa că urmăream emisiunile pe ascuns, fără ca soțul meu să știe! El e pasionat de documentare despre Al Doilea Război Mondial, așa că niște soții certărețe nu sunt chiar pe gustul lui. E englez, știi ce zic? Iar britanicii adevărați cred că nu trebuie să te dai în spectacol, să fii mai subtil, mai elegant. Uite-te la familia regală, nu poartă Balenciaga scris mare peste piept, nu? Deci tot ce ține de show-ul ăsta contravine felului de a fi al soțului meu.

Dar am avut o discuție în familie și copiii mi-au zis: „Mami, ne-am hotărât. Credem că e o idee bună și suntem mândri de tine. Te susținem”.

Ca fostă actriță, ți-a fost dor să fii din nou în lumina reflectoarelor?

Cred că vreau să inspir în rolul de soție și mamă. Nu mă interesează să distrug pe cineva sau să gândesc „Cât de jos pot să cobor, ca să ridiculizez pe altcineva și să ies eu în față?”. Am acceptat participarea la show ca să arăt că viața are urcușuri și coborâșuri. Cum navighez printre ele? Pot s-o fac cu un pic de eleganță. Pot să fiu un exemplu bun pentru copiii mei și să îmi asum un risc. Este cel mai mare risc pe care l-am luat vreodată în viață.

Ce părere au copiii tăi despre participarea la emisiune?

Fiica mea va împlini în curând 18 ani și vrea o viață cât mai privată. Înțelege de ce vreau să fac asta, dar nu e pentru ea. Fiul meu, Orlando, are 16 ani și e actor. E și el în emisiune. Îi place să fie în lumina reflectoarelor și m-am gândit că ar fi o experiență bună pentru el, chiar dacă e un reality show, tot implică munca în fața camerei. În plus, mă iubește și vrea să mă sprijine.

Înainte să accepți, ai cerut sfaturi de la celelalte housewives ale francizei?

Da, mi-au spus doar să fiu sinceră și autentică – ceea ce oricum este felul meu de a fi. Sunt mereu sinceră pentru că, până la urmă, totul iese la iveală. Așa că mai bine spui adevărul de la început. În grupul Housewives of London, eu eram elementul comun, îi  cunoșteam pe toți, aveam o legătură aproape cu toată lumea. Dar una e să cunoști pe cineva din punct de vedere social și alta e să ai încredere cu adevărat în acea persoană. Am intrat în acest proiect punându-mi multe întrebări, analizând totul, dar apoi m-am relaxat și am încercat să fiu cât mai autentică. Au fost situații în care aș fi putut izbucni, dar mi-am zis: „Nu, hai să tac și să văd cum evoluează lucrurile”.

Cum te vezi în dinamica grupului, în primul sezon?

Cred că sunt cea veselă, spontană, caldă, solară. Dar sunt și foarte reală. Am lucrat cu femei care au trecut prin traume, am fost implicată în salvarea victimelor traficului de persoane și am înființat o organizație caritabilă în acest sens. Nu zic asta ca să par eu grozavă, dar vreau să spun că am și o latură profundă, care ajută mai ales în momentele de criză. Văd dincolo de impuls și reacție imediată.

Știm că în franciză apar multe conflicte și drame. Ți-a fost greu să gestionezi asta?

Te întrebi mereu cum să reacționezi, mai ales că fiica mea de 18 ani va urmări show-ul, așa că simt nevoia să fiu o doamnă. Nu vreau să exagerez. Dar nici nu vreau să mă cenzurez. Vreau să fiu autentică. Fac ce fac și în viața de zi cu zi, respir, gândesc și încerc să reacționez rațional, nu impulsiv.

Ați avut două excursii între fete în emisiune, cum au fost?

Intense, dar și foarte distractive. Am jucat multe jocuri și mi-a plăcut la nebunie. Când scoți oamenii din mediul lor obișnuit, vezi atât părțile bune, cât și cele rele, dar tocmai asta e frumos. Toată lumea trebuie să participe. Ador aventura. Îmi place să încerc lucruri noi. Și îmi place să observ cum se descurcă oamenii când sunt în rolul de gazdă sau când își trăiesc viața în mod diferit.

Ai fost vizitată și de Caroline Stanbury (din The Real Housewives of Dubai) la un moment dat, nu?

Da, o ador pe Caroline. Ne cunoaștem de foarte mult timp. E o prietenă grozavă. Are un umor sec, foarte britanic. Am trecut prin multe împreună și am încredere în ea. A fost minunat să vină și să fie alături de mine.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Liam Hemsworth îl înlocuiește pe Henry Cavill în noul sezon The Witcher. Trailerul oficial a fost lansat

Netflix a lansat trailerul oficial pentru sezonul 4 al seriei The Witcher, marcând prima a…