Home Seriale TV VIDEO. Sezonul doi al serialului Halo, din februarie pe SkyShowtime. Toate detaliile

VIDEO. Sezonul doi al serialului Halo, din februarie pe SkyShowtime. Toate detaliile

0
0

Cel de-al doilea sezon al mult așteptatului serial Halo va fi disponibil pe platforma SkyShowtime din februarie 2024. Primele două episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 9 februarie, iar ulterior câte un nou episod va fi lansat săptămânal.

În sezonul doi, Master Chief John-117 își conduce echipa de spartani de elită împotriva amenințării extraterestre cunoscută sub numele de Convenant.

În urma unui eveniment șocant petrecut pe o planetă pustie, John nu poate scăpa de sentimentul că războiul este pe cale să se schimbe și riscă totul pentru a dovedi ceea ce nimeni altcineva nu va crede – că Convenant se pregătește să atace cea mai mare fortăreață a umanității.

Cu galaxia pe marginea prăpastiei, John pornește într-o călătorie pentru a găsi cheia salvării umanității sau a dispariției acesteia – Halo.

Condus de David Wiener (Brave New World) în calitate de showrunner și producător executiv, serialul are loc în universul care a debutat în 2001, odată cu lansarea primului joc HALO pentru Xbox.

Adaptarea cinematografică prezintă un conflict epic din secolul al XXVI-lea între umanitate și o amenințare extraterestră cunoscută sub numele de Convenant.

Serialul HALO reunește povești profund personale cu acțiune, aventură și o imagine fantastică asupra viitorului.

HALO îi are în distribuție pe Pablo Schreiber (American Gods) în rolul lui Master Chief, Spartan-117 și pe Natascha McElhone (Californication) în rolul lui Dr. Halsey, care sunt și producători ai acestui sezon.

Actorii din distribuție care revin în acest sezon sunt Jen Taylor (seria de jocuri HALO, RWBY) în rolul Cortanei, Bokeem Woodbine (Fargo), Shabana Azmi (Fire), Natasha Culzac (The Witcher), Olive Gray (Half Moon Investigations), Yerin Ha (Reef Break), Bentley Kalu (Avengers: Age of Ultron), Kate Kennedy (Catastrophe), Charlie Murphy (Peaky Blinders) și Danny Sapani (Penny Dreadful).

Noii actori din acest sezon sunt Joseph Morgan (Vampire Diaries, The Originals) și Cristina Rodlo (No One Gets Out of Here Alive, The Homeless World Cup).

Morgan se alătură serialului în rolul lui James Ackerson, un agent de informații formidabil care și-a petrecut carierea avansând în rang în cadrul Biroului de Informații Navale al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Radlo o interpretează pe Talia Perez, un caporal specializat în lingvistică ce activează în cadrul unei unități de comunicații a UNSC Marine Corps și un recrut relativ nou care încă nu a văzut nicio confruntare reală.

Revenind după primul sezon, Laera (Fiona O’Shaughnessy) joacă rolul de confidentă, soție și partner in crime a lui Soren. Fiul lor, Kessler (Tylan Bailey), a avut o copilărie relativ liniștită, dacă nu neobișnuită, crescând în Rubble.

HALO este produs de Showtime în asociere cu 343 Industries și Amblin Television. Al doilea sezon din HALO este produs executiv de David Wiener, alături de Steven Spielberg, Darryl Frank și Justin Falvey pentru Amblin Television. Kiki Wolfkill este producător executiv reprezentând Xbox/343 Industries, alături de Otto Buthurst și Toby Leslie din partea One Big Picture și Gian Paolo Varani. Serialul este distribuit la nivel internațional de Paramount Global Content Distribution.

Trailerul Halo, sezon 2, în continuare



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NASA: Culisele inovațiilor, un nou documentar debutează la National Geographic

Televiziunea National Geographic lansează astăzi seria „NASA: Culisele Inovațiilor”. Premi…