VIDEO. Netflix va lansa la finalul acestui an un film în care protagoniști sunt cunoscuții actori Leonardo Di Caprio și Jennifer Lawrence.
Producția se numește „Don’t Look Up” („Nu priviți în sus”) și se va lansa pe 24 decembrie 2021, pe Netflix.
Din distribuție mai fac parte: Rob Morgan, Jonah Hill, Mark Rylance, Tyler Perry, Timothée Chalamet, Ron Perlman, Ariana Grande, Scott Mescudi, Himesh Patel, Melanie Lynskey, Michael Chiklis, Tomer Sisley, cu Cate Blanchett și Meryl Streep.
Filmul este scris și regizat de Adam McKay (The Big Short).
Sinopsis
Kate Dibiasky (Jennifer Lawrence), o proaspătă absolventă a facultății de Astronomie, și profesorul ei, dr. Randall Mindy (Leonardo DiCaprio), fac o descoperire uluitoare: o cometă care orbitează în sistemul solar.
Prima problema este că traiectoria ei indică o coliziune directă cu Pământul. A doua este că nimănui nu pare să-i pese. Aparent, vestea unei comete de dimensiunea Everestului care ar putea distruge Pământul este una greu de digerat.
Cu ajutorul doctorului Oglethorpe (Rob Morgan), Kate și Randall pornesc într-un turneu mediatic, care îi poartă din cabinetul indiferentei doamnă președinte Orlean (Meryl Streep) și al fiului ei lingușitor și angajat în funcția de șef de personal, Jason (Jonah Hill), până în studiourile The Daily Rip, un matinal plin de viață, găzduit de Brie (Cate Blanchett) și Jack (Tyler Perry).
La doar șase luni distanță de impactul cu cometa, gestionarea unui flux de știri de 24 de ore și atragerea atenției publicului obsedat de rețelele de socializare înainte de a fi prea târziu se dovedește a fi o sarcină surprinzător de comică.