
Un film-călătorie care îi poartă pe telespectatori, cu ajutorul talentului lui Ewan McGregor și al fiicei sale, Clara, pe drumul experiențelor vieții, difuzat în premieră absolută în România de FilmBox Premium, duminică, 15 iunie, de la ora 20:00
„Sângerând iubire” este, în primul rând, un exercițiu de sinceritate. Clara McGregor, care a contribuit la scrierea scenariului, pleacă într-o călătorie cu tatăl ei – Ewan McGregor – care îi este tată și în viața reală. Cei doi trec cu repeziciune de la stări tensionate la scene de o rară tandrețe, într-un carusel al emoțiilor care i-a făcut pe critici și cinefili, deopotrivă, să aprecieze autenticitatea scenariului.
Ewan McGregor este considerat unul dintre cei mai buni actori la ora actuală, având o carieră strălucitoare. De la rolul din „Trainspotting”, care l-a „aruncat” în vizorul marilor regizori și producători, McGregor a schimbat cu mare talent și viteză mai multe registre: a cântat într-un muzical premiat cu Oscar și BAFTA, „Moulin Rouge”, l-a reprezentat în fața lumii pe legendarul Obi-Wan Kenobi din „Războiul Stelelor”, i-a jucat pe ambii frați Emmit în serialul „Fargo” – câștigător al premiului Emmy. În „Sângerând iubire”, el joacă rolul tatălui care vrea să-și salveze fiica din multele probleme pe care le are, inclusiv dependența de droguri. Pe drum, experiențe ce pe mulți ar putea să-i sperie, pe cei doi îi unesc, îi deschid și apropie sufletește.
„Povestea aceasta este foarte personală pentru mine. Relația mea cu tatăl meu este, probabil, legătura cea mai puternică din viața mea. M-a format și o port cu mine în comportamentul meu de zi cu zi – atât în întâmplările bune, cât și în cele rele”, a declarat Emma Westenberg, regizoarea filmului. Ea spune că a rezonat imediat cu scenariul scris de Clara McGregor și Vera Bulder (cea din urmă joacă și ea în film) pentru că a simțit „o conexiune emoțională profundă cu această poveste, deoarece abuzul de substanțe afectează atât de multe familii, inclusiv a mea”.
Dar adevărata stea a acestui film este Clara McGregor. Este co-scenaristă, producătoare și realizatoare a filmului. Are o casă de producție – Deux Dames Entertainment – a cărei misiune este să realizeze și să distribuie pe ecrane sau la televizor poveștile femeilor. A făcut școala de actorie la New York, unde și locuiește. Clara a co-produs și a jucat în „The Birthday Cake” alături de Val Kilmer, Lorraine Brocco și William Fickner, film lăudat de criticii de la The New York Times. Clara a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film Cyrus pentru interpretarea sa din scurtmetrajul MAESTRO. „Sângerând iubire” a fost inspirat de lucruri prin care am trecut împreună cu tatăl meu, de relația noastră, și deja mă gândeam de câțiva ani la un asemenea proiect. Am stat, împreună cu Vera Bulder, și am scris scenariul, apoi i l-am trimis tatălui meu, care a spus că e o poveste minunată”, a mărturisit Clara McGregor în emisiunea „Today” de la NBC.
Așadar, duminică, 15 iunie, de la ora 20:00, în premieră națională absolută, Ewan și Clara McGregor pornesc într-o călătorie specială, în filmul „Sângerând iubire”.
FilmBox Premium este un canal TV care oferă tot ce este mai bun în cinema: marile succese de la Hollywood, filme cu distribuții pline de staruri și producțiile regizorilor apreciați. Conținutul atent selectat garantează timpul bine petrecut.