
Warner TV pregătește un program special de Crăciun, cu filme pentru toate gusturile: comedii romantice, producții inspirate din fapte reale, titluri premiate și aventuri epice.
Postul propune, între 23 și 26 decembrie, seri tematice cu producții cunoscute, difuzate în prime-time.
Programul de sărbători începe pe 23 decembrie, de la 20:30, cu comedia „Minori fără însoțitori” („Unaccompanied Minors”, 2006). Filmul urmărește aventurile a cinci copii rămași blocați într-un aeroport în ajunul Crăciunului, care ajung să formeze o mică familie improvizată. Din distribuție fac parte Dyllan Christopher, Tyler James Williams și Gia Mantegna.
Seara continuă, de la 22:00, cu „Slab de inimă” („Heart Condition”, 1990), o comedie fantastică în care Bob Hoskins și Denzel Washington interpretează rolurile unui polițist și ale fantomei avocatului de la care a primit o inimă prin transplant.
În 24 decembrie, Warner TV programează de la 20:30 comedia romantică „De Anul Nou” („New Year’s Eve”, 2010), semnată de Garry Marshall. Filmul reunește o distribuție amplă, cu Michelle Pfeiffer, Zac Efron, Halle Berry, Jessica Biel, Robert De Niro și Ashton Kutcher, și spune povești interconectate din New York, în noaptea de Revelion.
Ajunul Crăciunului continuă, de la 22:50, cu „Strania poveste a lui Benjamin Button” („The Curious Case of Benjamin Button”, 2008), regizat de David Fincher. Producția cu Brad Pitt și Cate Blanchett a fost recompensată cu trei premii Oscar, pentru scenografie, machiaj și efecte speciale.
Pe 25 decembrie, de la 20:30, Warner TV difuzează comedia „Noi suntem familia Miller” („We’re the Millers”, 2013), cu Jason Sudeikis și Jennifer Aniston, despre o familie falsă plecată într-o călătorie plină de situații absurde. Seara continuă, de la 22:30, cu „War Dogs: Tipii cu arme” („War Dogs”, 2016), comedia neagră regizată de Todd Phillips, inspirată dintr-o poveste reală despre un contract de sute de milioane de dolari cu Pentagonul.
Programul special se încheie pe 26 decembrie, cu două producții puternice. De la 20:30, Warner TV difuzează „Sully” (2016), regizat de Clint Eastwood, cu Tom Hanks în rolul căpitanului Chesley „Sully” Sullenberger, pilotul care a salvat 155 de pasageri printr-o aterizare forțată pe râul Hudson. Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru montaj de sunet.
De la 22:20, urmează „300 – Eroii de la Termopile” („300”, 2007), filmul lui Zack Snyder inspirat din romanul grafic semnat de Frank Miller, cu Gerard Butler în rolul regelui Leonidas, într-o reinterpretare spectaculoasă a celebrei bătălii de la Termopile.



