Home Seriale TV Cele mai importante strategii vor fi dezbătute diseară, în TĂTUȚU`: „Suntem fără cap și e foarte periculos când nu e nimeni să zică aia sau aialaltă”

Cele mai importante strategii vor fi dezbătute diseară, în TĂTUȚU`: „Suntem fără cap și e foarte periculos când nu e nimeni să zică aia sau aialaltă”

0
0

Când ești prins în mijlocul mafiei, puterea este cea care conduce, iar fiecare își dorește să o aibă de partea sa. Ascensiunea unui clan nu se poate realiza fără un conducător capabil, iar în TĂTUȚU`, liderul mafiei a fost detronat. Cine îi va lua locul și cum se va pune în aplicare cel mai aprig joc de strategie, vedem în această seară, de la 20:30, într-un nou episod al serialului, pe PRO TV.

După ce brigada de combatere a crimei organizate a reușit să facă una dintre cele mai importante arestări și să destabilizeze clanul, prin arestarea Faraonului – capul mafiei, acum a venit timpul ca cineva să-i ia locul! Propunerile sunt clare: Bebe Măcelaru și Nelu Stavrositu, însă ce vor alege oamenii? „Dom` Bebe e singurul care a știut să-i facă flagrant fals lui Costoiu de l-a râs toată România. Îi mai face două din alea și se termină cu brigada aia pân s-apuce anul”, va încerca Laurențiu să convingă mulțimea.

Stavrositu le va propune un joc mai… precaut: „Suntem fără cap și e foarte periculos când nu e nimeni să zică aia sau aialaltă. Ăsta e departament făcut special să ne ia gâtul. Nu e de râs de el și nici să fim atât de siguri că nu se descurcă”. Bebe, însă, nu se va lăsa impresionat de brigada lui Costoiu: „Acum trebuie intrat tare pe treabă, dacă ne lăsăm încălecați, nu-i mai dăm jos dup-aia. Pufuleți trebuie să știe de frica noastră! Haideți, mă! Care ridicați palma, îl vreți pe Stavrositu – care stă-n parcare. Care ridicați pumnul, îl vreți pe Bebe Măcelaru – care nu-i e frică de sânge și de tăiat în carne vie… când trebe!”.

Dacă va câștiga strategia pumnilor sau, dimpotrivă, cea a palmelor, vedem în doar câteva ore, într-un nou episod TĂTUȚU`, de la 20:30, la PRO TV. Primul sezon al serialului este disponibil, integral, pe VOYO.

TĂTUȚU` – Răul se face cu grijă!



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Partea a doua din One Hundred Years of Solitude (Un veac de singurătate) a intrat în producție. De asemenea, echipa anunță noi actori în distribuție.

După recunoașterea excepțională venită din partea publicului și a criticilor deopotrivă pe…