
Serialul cu Vlad Udrescu și Karina Jianu se întoarce la Antena 1. Cel de-al doilea sezon începe joi, 28 august, de la ora 20.30.
În fiecare joi vor fi difuzate noi episoade din serialul original semnat de Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production.
Printre actorii care joacă în acest serial se numără Alina Chivulescu, Ada Condeescu, Carmen Ionescu, Andrei Aradits, Ana Bodea, Anca Sigartău, Marian Râlea şi Ştefan Iancu.
Povestea serialului Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN aduce în atenţia telespectatorilor o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, care în urma unui test genetic îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin.
Cine este Karina Jianu?
Absolventă a U.N.A.T.C. I.L. Caragiale Bucureşti, la clasa prof. George Ivaşcu, promoţia 2024, Karina Jianu a jucat, încă din facultate, în piese de teatru precum Double Fiesta (regia Andrea Gavriliu), Iubiri senile (regia Michele Modesto Casarin) sau Dreptate pentru un criminal, dar şi în scurtmetraje (Blocada sau Noaptea de vineri a Milenei) sau lungmetrajul Hoţii de subiecte, care se va lansa în perioada următoare.
Pasionată de echitaţie, dans contemporan, baschet şi yoga, Karina o va interpreta în serialul de la Antena 1 pe Ana Popa, o tânără determinată, deşteaptă şi plină de energie, o învingătoare care cucereşte prin simplitatea ei.
Cine este Vlad Udrescu?
Absolvent al U.N.A.T.C. I.L. Caragiale, Facultatea de Teatru, la clasa Prof. Dr. Adriana Popovici, promoţia 2008, dar şi al pragramului de master la aceeaşi facultate, clasa prof. dr. Gelu Colceag, Vlad Udrescu este actor al Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova din anul 2015.
De-a lungul timpului, Vlad a colaborat cu mai multe teatre şi festivaluri din Europa, precum Teatrul Naţional din Bruxelles, Festivalul de Teatru de la Avignon, GogolFest din Ucraina sau Sarajevo Film Festival.
Câteva dintre rolurile din teatru pe care le-a interpretat sunt: Hamlet, în piesa cu acelaşi nume, regia Declan Donnellan, EI, în Trilogia memoriei, regia Radu Afrim, Buckingham, în Richard al III-lea, regia Bocsárdi László, Konstantin Gavrilovich Treplev, în Pescăruşul, regia Yiannis Paraskeveopolous, în vreme ce în filme a putut fi urmărit în rolurile Anton, Raaz Rebooted, regizor Vikhram Bhatt, Moris, în Richhi’s Dream, regizor Lari Gligor sau Dan, în Interior Zero, regia Eugen Jebeleanu, care va fi lansat anul următor.
Dublu nominalizat la Premiile U.N.I.T.E.R., în 2022-2023, pentru două producţii ale Teatrului Naţional din Craiova (Oedip Rege şi Câine cu om. Câine fără om) şi premiul pentru „Cel mai bun actor” obţinute pentru Novecento de Alessandro Baricco (Teatrul Apropo) în cadrul New Wave International Festival, Reşiţa şi Buzău International Arts Festival Comic 7B sunt doar câteva dintre distincţiile de care s-a bucurat de-a lungul timpului.