Micutzu’, unul dintre cei mai iubiți artiști de stand-up comedy din România, a dat startul unui nou turneu, ce va culmina cu un show spectaculos, la Sala Palatului! După un an în care nu a fost atât de prezent pe scenă, comediantul revine – „În folosul comunității”,pe scenele din România, alături de colegii săi Geo Adrian, George Dumitru și Alex Ioniță. Turneul va începe pe 25 septembrie și va acoperi 8 orașe din țară, oferind publicului râsete garantate, umorul său inconfundabil, dar și povești reale.
Inspirat dintr-o întâmplare adevărată din viața artistului, show-ul se bazează pe o premisă neașteptată, care surprinde prin veridicitatea ei și creează un contrast puternic cu modul în care este livrată. Micutzu’ povestește, în stilul său caracteristic, întâmplarea prin care a trecut în urmă cu doi ani și jumătate și pentru care a primit pedeapsa de a lucra 30 de zile în folosul comunității, la Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului. Această poveste capătă o cu totul altă dimensiune pe scenă, datorită jocului său actoricesc inconfundabil, plin de ironie și „fără filtre”.
“Am văzut comunități în online, adică le percep ca fiind comunități pentru că așa își numesc anumiți influenceri oamenii care îi urmăresc. Așa că, dragă comunitate din online, vreți să ne vedem și pe viu, în viața reală? Să ne strângem, să fim unii lângă alții ca o comunitate reală? Vă aștept pe 17 octombrie la Sala Palatului. Voi, o comunitate, eu, munca în folosul ei!” Spune Cosmin Nedelcu ( Micutzu)
Punctul culminant al acestui turneu va fi show-ul de la Sala Palatului, pe 17 octombrie 2024. Show-ul promite să fie un adevărat regal de comedie, având loc într-una dintre cele mai mari și prestigioase locații din țară. Biletele pentru acest eveniment sunt deja disponibile și se așteaptă să fie sold-out în timp record, având în vedere popularitatea imensă a artistului și succesul precedentelor sale spectacole.
Turneul „În folosul comunității” se va desfășura în perioada 25 septembrie – 30 octombrie 2024, iar Micutzu’ și echipa sa vor opri în orașe precum Constanța, Iași, Cluj, Timișoara, Brașov, și multe altele.
Programul complet al turneului poate fi găsiti pe paginile de social media ale artistului, iar biletele pot fi cumpărate de pe website-ul iabilet.ro. Prețul biletelor variază între 55 ron, pentru categoria de vârstă sub 23 de ani și poate ajunge și la 325 de lei, la zona VIP, din cadrul show-ului de la Sala Palatului. Pentru aceasta, cele mai multe variante de early bird sunt deja sold-out, iar prețurile vor crește în perioada următoare. Detalii suplimentare despre bilete puteti afla printr-un mail la ticketing@sublimeromania.com .
Ne vedem la Sala Palatului pe 17 octombrie pentru o seară de comedie memorabilă!