Noul serial Lupin, lansat recent de Netflix, este primul succes pe anul acesta pentru platforma de streaming. Producția este cel mai populat serial francez, la scurt timp de la lansarea de pe 8 ianuarie, potrivit Forbes.
Serialul Lupin este un succes și pe Netflix România, unde ocup primul loc în topul vizionărilor de câteva zile.
Serialul cu Omar Sy (Intouchables, Jurassic World) în rol principal a ajuns în top 10 pe Netflix în aproape toată lumea. În cele mai multe țărin din Europa, cum ar fi Franța, Germania, Austria, Italia, Spania și Danemarca, Lupin este primul în topul vizionărilor.
Producția este numărul unu și în țări precum Canada, Brazilia, Argentina și Africa de Sud.
În SUA, Lupin a devenit cel mai de succes serial francez, iar acum pare să se „bată” pentru locul întâi cu un alt succes marca Netflix, Bridgerton.
Lupin este un serial care îl omagiază pe scriitorul Maurice Leblanc, care l-a creat, la începutul secolului 20, pe Arsène Lupin, hoțul gentilom.
Lansarea serialului a dus și la o explozie a vânzărilor romanelor lui Leblanc, în Franța, arată sursa citată.
Sinopsis Lupin
Serialul îl are în centru pe Assane Diop, a cărui viață a fost dată peste cap când tatăl lui a murit fiind acuzat de o infracțiune pe care nu a comis-o.
După 25 de ani, Assane își va găsi inspirația în „Arsène Lupin, hoțul gentilom” pentru a-și răzbuna tatăl. El plănuiește să fure un colier valoros, expus în Muzeul Louvre.