Vikings, sezonul șase (ultimul), va debuta în luna decembrie. Producția se va vedea și în România pe canalul History.
Canalul History a anunțat premiera celui de-al șaselea sezon al serialului: pe 5 decembrie, în România, la o zi după premiera din Statele Unite.
Prima parte din noul sezon va avea opt episoade, urmând ca restul de 10 episoade din Vikings să fie difuzate în 2020.
Michael Hirst, creatorul serialului: „Mereu am știut cum se va încheia serialul Vikings și, după 89 de episoade, chiar cred că întreaga poveste a lui Ragnar Lothbrok și a fiului său a fost spusă.”
Sezonul șase al serialului va continua imediat după „bătălia dintre cei doi frați”, din care a ieșit victorios Bjorn.
Trailerul care anunță sezonul șase Vikings, în continuare: