Antena 1 pregătește un nou serial dramatic, produs de Ruxandra Ion. Dorian Popa și Gabi Ciocan sunt primele nume anunțate care fac parte din distribuția serialului Sacrificiul, noul proiect al Antenei 1.
Dorian Popa revine în echipa Ruxandrei Ion la cinci ani de când a făcut parte din serialul Pariu cu viața. În Sacrificiul, Dorian îi va da viață lui Mario.
Dorian Popa:
„Propunerea de a juca în serialul Sacrificiul este oferta de suflet pe care am primit-o în anul 2019, un an în care am avut încredere. M-a sunat doamna Ruxandra Ion şi mi-a zis: <<Vreau să vii până la mine!>>, lucru care m-a pus pe gânduri, mai ales că nu am mai lucrat cu dânsa de la serialul <<Pariu cu viața>>. Am fost extrem de încântat de propunerea primită și i-am mulțumit din suflet doamnei Ruxandra pentru că s-a gândit să mă coopteze în noul proiect.
Prima zi de filmări a început cu mine și Gabi Ciocan, un alt coleg din „Pariu cu viața”, întâmplare care mi-a dat și mai multe emoții! Nu am mai jucat de ceva vreme, mai exact de pe vremea La La Band, iar emoția primelor cadre a fost colosală, mai ales pentru că mi-am reaminit ce înseamnă să joci pe platourile de filmare ale unui serial.
Mario, personajul căruia îi dau viață este unul ofertant. Este undeva între Dorian Popa și ce ar fi fost Dorian Popa dacă nu exista maturitate, dacă nu ar fi existat principii și reguli. Mario este partea mea descătușată! Am început munca cu mult înainte de difuzare, în consecință așteptările vor fi din ce în ce mai mari, mai greu de suportat, însă cu siguranță publicul o să iubească serialul la care lucrăm”, a declarat Dorian.
Gabi Ciocan vine de pe platourile serialului Fructul Oprit. În plus, el a colaborat cu Dorian Popa pentru serialul Pariu cu viața.
Gabi Ciocan:
„Am avut mari emoții după ce am filmat primele secvențe, deși am terminat în urmă cu câteva zile filmările pentru Fructul oprit, iar repetițiile pentru serialul Sacrificiul au început destul de repede. Când am aflat că o să joc alături de Dorian nu mi-a venit să cred, acela fiind un moment în care m-am bucurat enorm, mai ales că au trecut mulți ani de când nu am mai fost colegi pe platourile de filmare. Tot ce pot să vă dezvălui despre personajul meu, Antonio, este faptul că îmi oferă șansa să fac comedie, lucru care mă avantajează foarte mult, pentru că îmi place să fac lumea să râdă.”
Sacrificiul este numele noului proiect pe care Ruxandra Ion îl va produce pentru Antena 1. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un “family drama” cu un scenariu original, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi.