Home Seriale TV Disney+ în iulie: revine X-Men ’97, Tom Hiddleston spune povestea tragediei din Pompei, iar un nou thriller FBI intră în ofertă

Disney+ în iulie: revine X-Men ’97, Tom Hiddleston spune povestea tragediei din Pompei, iar un nou thriller FBI intră în ofertă

0
0

Luna iulie aduce pe Disney+ o combinație de animație Marvel, documentare National Geographic și seriale thriller. Capul de afiș este sezonul al doilea din X-Men ’97, care debutează chiar pe 1 iulie.

Un alt titlu important este Pompeii: Dincolo de timp, cu Tom Hiddleston, documentarul National Geographic în care actorul cunoscut din „Loki” explorează ultimele ore ale orașului antic distrus de erupția Vezuviului.

X-Men ’97 revine cu un nou sezon

Din 1 iulie, Disney+ lansează al doilea sezon al serialului animat X-Men ’97. Primele trei episoade sunt disponibile din ziua premierei, urmând ca restul sezonului să fie lansat săptămânal.

Noa serie îi găsește pe membrii echipei X-Men separați și aruncați în perioade diferite ale cronologiei, în timp ce, în anii ’90, lipsa lor permite apariția unor noi amenințări, iar ostilitatea față de mutanți continuă să crească.

Tom Hiddleston revizitează tragedia din Pompei

Pe 23 iulie apare Pompeii: Dincolo de timp, cu Tom Hiddleston, o producție National Geographic ale cărei episoade vor fi disponibile integral încă din ziua lansării.

Actorul Tom Hiddleston este ghidat de arheologi, istorici și geologi într-o investigație care combină reconstituiri cinematografice și documentar pentru a reconstrui ultimele ore dinaintea erupției Vezuviului. Serialul promite să prezinte noi dovezi care contestă unele dintre teoriile consacrate despre soarta locuitorilor din Pompei și sugerează că o parte dintre ei ar fi avut șanse reale de supraviețuire.

Un nou thriller cu Emmy Rossum

Tot în iulie, pe 27 iulie, Disney+ lansează Furie și seducție (Furious).

Serialul, creat de Liz Meriwether, o are în prim-plan pe Alice Black, o agentă FBI interpretată de Emmy Rossum, aflată pe urmele unei criminale în serie. Pe măsură ce investigația avansează, destinele celor două femei se intersectează, iar granița dintre dreptate și răzbunare devine tot mai greu de trasat.

True crime și documentare noi

Oferta lunii include și producții documentare:

  • Rechinii ciocan în prim-plan, cu Bertie Gregory – din 5 iulie, un special National Geographic dedicat rechinilor-ciocan și eforturilor de conservare a speciei.
  • Cultul lui NatureBoy – din 15 iulie, serial documentar true crime disponibil integral.

Alte seriale care ajung pe Disney+ în iulie

Printre celelalte noutăți din această lună se numără:

  • Magazin pentru ucigași (A Shop for Killers) – sezonul 2, în cursul lunii iulie;
  • Schimbare de viteze (Shifting Gears) – sezonul 2, din 8 iulie;
  • R.J. Decker – din 14 iulie;
  • King of the Hill – sezonul 15, din 20 iulie;
  • Sofia Întâi: Magia Regală – din 8 iulie;
  • Bluey Compilations – din 8 iulie.

Și câteva filme noi

În luna iulie intră în catalog și mai multe filme, printre care Scapă cine poate 2 (2 iulie), Descendenții: Țara Minunilor malefice (17 iulie) și Diavolul se îmbracă de la Prada 2, programat pentru 29 iulie.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Netflix a dezvăluit noutățile lunii iulie. Revine un serial legendar după mai bine 40 de ani. Wicked și Death on the Nile intră pe platformă

Netflix a anunțat filmele și serialele care intră pe platformă în luna iulie. Printre cele…