Home Seriale TV De văzut în octombrie pe Disney+

De văzut în octombrie pe Disney+

0
0
DOCTOR ODYSSEY – ABC’s “Doctor Odyssey” stars Sean Teale as Tristan, Don Johnson as Captain Massey, Joshua Jackson as Dr. Max Bankman, and Phillipa Soo as Avery. (Disney/Pari Dukovic)

Serviciul de streaming Disney+, este casa filmelor și a serialelor de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, aduce și în luna octombrie titluri de pus pe lista de urmărit.

De la drumurile cu rock ‘n’ roll din „Jurnal de călătorie: Bruce Springsteen And The E Street Band”, la distracția din noile episoade de „Desene cu Blue”.

Simte adrenalina ringului în „Mașina de box” (La Máquina), fii martorul unei competiții acerbe în „Rivalii” și călătorește către necunoscut cu ”How to hire a Hitman”.

PaginadeSeriale.ro prezintă în continuare noutățile lunii pe platforma Disney+

RIVALII (RIVALS), din 18 octombrie

Toate episoadele disponibile

Având ca protagoniști pe membrii elitei britanice, obsedați de putere, „Rivalii” prezintă un portret visceral al lumii televiziunilor private din 1986. Ecranizarea romanului de Jilly Cooper, serialul „Rivalii” urmărește un fost participant la Jocurile Olimpice, pe afemeiatul Rupert Campbell-Black și rivalitatea înverșunată dintre acesta și proprietarul televiziunii Corinium, Tony Baddingham. Loialitatea celor din jur e pusă la încercare atunci când cei doi negociază agresiv pentru o licență audiovizuală, iar Declan O’Hara, moderatorul unei emisiuni, este prins la mijloc. Planurile sunt date peste cap de povestea de dragoste care se înfiripă între afemeiatul Rupert și fiica lui Declan, Taggie O’Hara, ceea ce creează triunghiul amoros la care participă și mâna dreaptă a lui Tony, talentata Cameron Cook, o producătoare de origine americană. În această lume perfidă a televiziunii, unde toată lumea e pe cont propriu, oare se poate înfiripa o poveste de iubire adevărată?

DOCTOR ODYSSEY, din 24 octombrie

Din mintea sclipitoare a lui Ryan Murphy vine serialul „Doctor Odyssey”. Max (Joshua Jackson) este noul medic de bord al unui vas de croazieră de lux, unde personalul lucrează din greu, dar se și distrează din plin. Max și mica, dar puternica sa echipă medicală trebuie să facă față unor crize medicale fără precedent și relatiilor dntre ei, la mile depărtare de țărm.

JURNAL DE CĂLĂTORIE: BRUCE SPRINGSTEEN AND THE E STREET BAND, din 25 octombrie

Bruce Springsteen și The E Street Band oferă cea mai profundă perspectivă asupra legendarelor lor spectacole live, inclusiv imagini de la repetițiile trupei, momente din culise, clipuri rare de arhivă și reflecții personale ale lui Springsteen.

MAȘINA DE BOX, serial din 9 octombrie

Toate episoadele disponibile

După ce suferă o pierdere cumplită, Esteban „Mașina de box” Osuna (Gael García Bernal) se află într-o perioadă dificilă a carierei sale de boxer. Spre norocul lui, Andy Lujan (Diego Luna), managerul și cel mai bun prieten al său, este hotărât să-l aducă înapoi pe culmile gloriei. Însă, atunci când o organizație interlopă își face apariția, miza revanșei este una de viață și de moarte. În timp ce se străduiește să revină, Esteban trebuie să lupte cu proprii săi demoni și să-și protejeze familia, inclusiv pe fosta sa soție, Irasema (Eiza González), o jurnalistă pe cale să aibă o realizare despre partea întunecată a lumii boxului.

ȚINE-ȚI RESPIRAȚIA (HOLD YOUR BREATH), film, din 3 octombrie

Oklahoma, anii 1930. Casa familiei Bellum se află în mijlocul unei furtuni de nisip. Margaret (Sarah Paulson) și cele două fiice ale sale, Rose (Amiah Miller) și Ollie (Alona Jane Robbins), se ocupă de ferma lor săracă, în timp ce soțul lui Margaret a plecat în căutarea unui loc de muncă. În timp ce se străduiesc să supraviețuiască mediului dureros din Dust Bowl, un străin misterios (Ebon Moss-Bachrach) sosește, amenințând tot ceea ce cunosc și iubesc. Dar oare apare o altă amenințare?

EXPEDIȚIE PE AMAZON (EXPEDITION AMAZON), documentar din 11 octombrie

De la sursa înghețată a fluviului Amazon până la locul unde apele sale se varsă, ajungând chiar până în Caraibe, Exploratorii National Geographic desfășoară cercetări revoluționare pentru a evalua starea uneia dintre cele mai vitale și magice resurse ale planetei. De la pădurile unice de mangrove și sănătatea delfinilor roz de Amazon, până la migrația urșilor andini, urgența acestor probleme este contrabalansată de soluții pline de speranță.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Tommy Shelby s-a întors. Cillian Murphy si Steven Knight s-au reunit pe platourile de filmare ale Peaky Blinders

Netflix a dezvăluit o primă imagine cu Cillian Murphy în rolul notoriului gangster Tommy S…