Antena 1 anunţă nume noi în distribuţia noului serial Iubire cu parfum de lavandă. Alexia Caras şi Sara Ghimpu vor face parte din noul proiect original semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production.Publicitate
Cine sunt cele două actriţe?
Alexia Caras este o tânără actriţă din Paşcani, studentă în cadrul UNATC. Ea a fost protagonista spectacolului ,,D’ale Carnavalului”, pe scena Universităţii.
În Iubire cu parfum de lavandă, Alexia dă viaţă personajului Alma, o adolescentă crescută în puf, care, în momentul în care părinţii ei decid să divorţeze, aceasta vine să locuiască cu tatăl ei, interpretat de Adi Nartea, invocând drept motiv lipsa de atenţie din partea mamei sale.
Maria Moraru, interpretată de tânăra actriţă Sara Ghimpu, este fiica Andei Moraru (Michaela Prosan) şi joacă rolul unei adolescente foarte bine educate, ascultătoare, care are o relaţie apropiată cu mama sa, însă lucrurile se schimbă atunci când află că Anda i-a ascuns un secret important, ce îi poate da viaţa peste cap.
Alexia Caras povesteşte:
,,Ultimele luni din viaţa mea au fost copleşitoare. Am învăţat despre bine, despre rău, despre profunzimea unei despărţiri, atât despre un zâmbet sincer, cât şi despre unul superficial, despre oameni, despre redescoperire, despre începuturi şi finaluri, despre mine şi… despre suflet. În limba spaniolă, cuvântul ,,alma” înseamnă ,,suflet”. Iar dacă aş putea spune ceva cert despre Alma mea, ar fi faptul că sufletul ei are culoarea unei explozii de curcubeu.
Înainte să aflu că Alma îmi oferă oportunitatea de a-i spune povestea, mă întrebam de ce oare am trăit atât de intens anumite experienţe în ultima perioadă…”.
Despre personajul interpretat, Sara povesteşte:
,,Maria este o fată finuţă, copilaroasă, iubeşte viaţa, natura şi familia, ţine la tradiţii şi se va dezvolta prin provocări neaşteptate aduse de viaţă. Mereu mi-am dorit să fac parte dintr-un proiect important, cu o echipă frumoasă, iar acest rol îmi permite să mă joc şi să pot experimenta liber, fără frici, şi îl voi păstra undeva adânc în suflet“.
Iubire cu parfum de lavandă se filmează într-un sat de lângă Bucureşti, iar din distribuţia serialului fac parte nume consacrate din teatru, film şi televiziune, ce vor continua să fie dezvăluite în perioada următoare.
Iubire cu parfum de lavandă spune povestea a doi oameni maturi, pe care viaţa i-a pus la încercare de-a lungul timpului, dar care ajung să se îndrăgostească, în ciuda diferenţelor sociale dintre ei.