Home Seriale TV Un documentar șocant pe Disney+. Povestea lui Ruby Franke, vedetă pe YouTube, arestată pentru abuz asupra copiilor

Un documentar șocant pe Disney+. Povestea lui Ruby Franke, vedetă pe YouTube, arestată pentru abuz asupra copiilor

0
0

Cazul Ruby Franke, fosta vloggeriță de succes arestată pentru abuz asupra propriilor copii, continuă să șocheze opinia publică. Noua serie documentară „Diavolul din familie: Declinul lui Ruby Franke”, disponibilă acum pe platforma de streaming Disney+, analizează în detaliu unul dintre cele mai controversate cazuri din America.

Ruby Franke, care și-a construit imaginea unei mame și soții perfecte pe canalul său de YouTube, a fost arestată în august 2023, după ce autoritățile au descoperit că și-a maltratat copiii. Timp de ani de zile, familia Franke a împărtășit pe internet detalii despre viața aparent armonioasă a unui cămin fericit, acumulând aproape trei milioane de urmăritori. Însă realitatea din spatele camerelor s-a dovedit a fi una întunecată.

În centrul acestui scandal se află și consiliera Jodi Hildebrandt, cea care ar fi influențat deciziile familiei Franke și care, potrivit documentarului, ar fi contribuit la transformarea vieții copiilor într-un coșmar.

Pentru prima dată, Shari și Chad, cei mai mari dintre copiii familiei, și Kevin, soțul lui Ruby, vorbesc deschis despre evenimentele traumatizante prin care au trecut. Documentarul oferă acces exclusiv la mărturiile lor, la declarațiile prietenilor și vecinilor și la peste o mie de ore de filmări inedite, realizate pentru canalul de YouTube al familiei, dar niciodată publicate.

Regizat de Olly Lambert și produs de renumitul studio Passion Pictures, „Diavolul din familie: Declinul lui Ruby Franke” nu este doar o poveste despre prăbușirea unei influencerițe, ci și un avertisment asupra pericolelor expunerii excesive în mediul online.

Pentru pasionații de true crime, Disney+ oferă și alte producții captivante, precum „Crime în sălbăticie”, care investighează crimele din Parcurile Naționale ale Americii, și „Cea mai primejdioasă fiară”, ce urmărește povestea unui bărbat care crede că tatăl său ar putea fi faimosul criminal „Zodiac”.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Noutăți pe Dizi România: Ce seriale turcești vedem în 2025

Canalul Dizi, dedicat exclusiv serialelor turcești, aduce și în 2025 producții de succes c…