Home Seriale TV Patru adolescenți se transformă în „Hoții de subiecte”. Adrian Văncică și protagonista din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în distribuție

Patru adolescenți se transformă în „Hoții de subiecte”. Adrian Văncică și protagonista din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în distribuție

0
0

Patru adolescenți se transformă în „HOȚII DE SUBIECTE”, din 25 martie în cinematografe!

HOȚII DE SUBIECTE, primul lungmetraj de ficțiune al regizorului Tudor Petremarin, va avea premiera pe 25 martie în toate cinematografele din România, distribuit de TRIBE Films.

Destinat adolescenților și adulților, deopotrivă, HOȚII DE SUBIECTE se raportează la viața de liceu și propune o abordare proaspătă a modului în care relaționează tinerii între ei și în familie, problemele cu care se confruntă, felul în care evaluează deciziile care le pot schimba parcursul. Filmul surprinde, în același timp, energia și dorința de aventură manifestate pe ultima sută de metri a unei perioade în care majoritatea adolescenților și-ar dori să „bifeze” cât mai multe lucruri împlinite înainte de a da piept cu noi provocări și responsabilități.

Din distribuția filmului fac parte tinerii actori Karina Jianu, Ștefan Iancu, Ana Toda, Dragoș Prundeanu, Alexia Galeș, Patrick Mihai, alături de actori experimentați precum Maria Obretin, Adrian Văncică, Șerban Pavlu, Alex Zob, Răzvan Ionescu, Andrei Aradits, Anca Androne.

TRAILER-ul filmului poate fi urmărit în cinematografe precum și online pe canalul de YouTube Hoții de subiecte: https://youtu.be/ChDZJ6qXWfU

Pentru a aduna bani care să-i ajute să-și împlinească visele, patru adolescenți decid să vândă online subiecte la examenul de bacalaureat. Sofi (Karina Jianu) are nevoie de bani pentru a merge la facultate în Elveția, Alex (Ștefan Iancu), băiatul pe care Sofi îl place, visează să-și facă propriul studio de înregistrări, Amalia (Ana Toda), iubita lui Alex, dorește să-și impresioneze tatăl senator, iar Tomiță (Dragoș Prundeanu), cel mai bun prieten al lui Sofi, vrea să fie parte dintr-o aventură. Totul pare să meargă strună până în momentul în care cei patru sunt în impas și au nevoie de o soluție salvatoare, iar apoi sunt nevoiți să înfrunte realitatea și consecințele acțiunilor lor.

„Pentru mine, cinematograful este un catalizator capabil să ne transporte dincolo de noi înșine. Acest lucru mă motivează să creez povești care să inspire inimile și mințile spectatorilor chiar și după ce rulează genericul de final.

Pentru primul meu lungmetraj, am ales să explorez lumea tumultoasă a adolescenței. Deși acțiunea se desfășoară în jurul unui jaf și a unui triunghi amoros, inima filmului pulsează în complexitatea relațiilor dintre părinți și copii. Această temă a rezonat profund în mine, întâi după pierderea tatălui meu și apoi și mai puternic odată cu nașterea fiicei mele.

Prin viețile Sofiei, Amaliei și ale lui Alex, sper să aduc atât zâmbete, cât și amintiri a acelor ani formatori ai adolescenței, plini de suișuri amețitoare, căutări interioare și iubiri pasionale.”, spune regizorul și co-scenaristul Tudor Petremarin.

„A trecut foarte mult timp de când am avut pe marile ecrane un film dedicat liceenilor, care să abordeze problemele lor reale, din viața de zi cu zi, nu doar din fanteziile promise de social media. Hoții de subiecte transmite credibil miza și motivațiile personajelor și o face cu sensibilitate și umor. Este acel tip de film pe care, după ce îl vezi o dată, te întorci cu câțiva prieteni să-l vizionezi și a doua oară”, e de părere Cristian Anastasiu, distribuitor, TRIBE Films.

Scenariul filmului este semnat de Mihai Mănescu și Tudor Petremarin, imaginea de Alexandru Dobre, iar montajul de Letiția Ștefănescu, Valentin Veselovski și Tudor Petremarin.

Cristian Marin este scenograful filmului. Sub îndrumarea acestuia, Cătălin Manea a realizat decorul și Bianca Andronache costumele. De machiaj și coafură s-au ocupat Simina Bradeanu, respectiv Elisabeta Manole.

Sound Design: David Marin; Mixaj sunet: Florin Tăbăcaru; Muzica: Florin Mura

Manageri producție: Adela Boboc, Claudiu Boboc

Coproducători: Alexandru Dobre, Cătălina Marin, Răzvan Marin

Casting: Horațiu Bob, Elena Bob

Produs de: Fulg Media

DESPRE REGIZOR

Tudor Petremarin este un cineast român, a cărui pasiune pentru film a început în liceu și nu l-a părăsit de atunci. Scurtmetrajele sale din facultate au fost selectate în festivaluri de film locale și internaționale (HollyShorts I.F.F., Los Angeles I.F.F., Vancouver I.F.F., New York City I.F.F.). A fost regizor pentru diverse reclame, emisiuni și seriale TV românești. Cel mai recent proiect este lungmetrajul „Hoții de Subiecte” – o poveste despre maturizare, în care patru adolescenți vor să fure și să vândă subiectele de la Bacalaureat.

DESPRE TRIBE Films

Fondată în 2024, compania de distribuție și producție cinematografică TRIBE Films reunește experiența și abilitățile a trei profesioniști care au contribuit, fiecare, la succesul unor numeroase titluri românești lansate în cinematografele din România: Alex Coteț (scenarist, regizor, creative director), Alex Teodorescu (producător) și Cristian Anastasiu (distribuitor și producător).
TRIBE Films va aduce în cinematografe noi filme românești și internaționale din diferite genuri și va dezvolta producții românești destinate deopotrivă cinefililor dedicați și audienței generale, contribuind la diversificarea ofertei cinematografice.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Paradisul se mută în Thailanda: „The White Lotus” revine cu un nou sezon pe Max

Serialul original HBO „The White Lotus“, multiplu premiat cu Emmy, revine într-o nou…