Home Seriale TV Nostalgia TV anunță premiera producției germane Moștenirea familiei Guldenburg („Das Erbe der Guldenburgs”)

Nostalgia TV anunță premiera producției germane Moștenirea familiei Guldenburg („Das Erbe der Guldenburgs”)

0
0

Nostalgia TV continuă să readucă în atenția publicului seriale clasice de referință și anunță premiera mult așteptată a producției germane Moștenirea familiei Guldenburg („Das Erbe der Guldenburgs”).

Începând cu 1 aprilie, de luni până vineri, de la ora 19:30, telespectatorii vor putea urmări una dintre cele mai apreciate drame de familie din anii ’80, o poveste captivantă despre putere, ambiție și secrete bine păstrate. Lansat în 1987 de postul german ZDF, Moștenirea familiei Guldenburg a fost considerat un răspuns european la serialele americane de succes precum „Dinastia” și „Dallas”. Cu o intrigă complexă și personaje memorabile, serialul prezintă lupta pentru putere dintre două familii rivale din industria berii: nobila familie Guldenburg și ambițioasa familie Balbeck.

Serialul se remarcă printr-un scenariu bine construit, o distribuție de excepție și o cinematografie care surprinde peisajele idilice ale Germaniei. Serialul beneficiază de o distribuție de primă clasă, cu actori care au marcat cinematografia germană: Christiane Hörbiger,  în rolul Christinei von Guldenburg, matriarha puternică a familiei, Wilfried Baasner, în rolul intrigantului Martin von Guldenburg, Iris Berben, una dintre cele mai îndrăgite actrițe germane, în rolul Evelyne von Guldenburg.

Filmat în locații spectaculoase din Germania, inclusiv castele autentice și peisaje rurale pitorești, serialul a captivat publicul european și a devenit rapid un clasic al televiziunii. Din 1 aprilie, Nostalgia TV le oferă telespectatorilor o incursiune într-o lume a luxului și a rivalităților nemiloase și prezintă o frescă socială a anilor ’80, cu teme actuale și o estetică inconfundabilă.

 Cea mai nouă televiziune din portofoliul Grupului Clever este accesibilă în rețeaua de televiziune digitală ORANGE, pe poziția 322, în rețeaua de televiziune digitală VODAFONE, pe poziția 149 a telecomenzii,  iar în grilă DIGI  postul de televiziune este poziționat înaintea canalelor locale. Pentru a recepționa  Nostalgia TV în grilă Digi, vă rugăm reprogramați canalele. Nostalgia TV este disponibil și pe platforma Prima Play (www.primaplay.ro ).

 Video AICI



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Diva aduce o serie de filme pline de mister

Știi vorba aceea celebră „Curiozitatea a omorât pisica”? Dar ai auzit vreodată continuarea…