HBO anunță că serialul „Lumea financiară” („Industry“) va intra în producție cu cel de-al patrulea sezon. Creat de Mickey Down și Konrad Kay, serialul poate fi urmărit pe platforma de streaming Max, unde cel de-al treilea sezon al dramei financiare își va încheia cel de-al treilea sezon duminică, 29 septembrie.
„Lumea financiară” („Industry”) oferă o privire captivantă în culisele băncilor de investiții, urmărind un grup de tineri bancheri ambițioși în timp ce își construiesc carierele în mediul intens al biroului londonez al băncii internaționale Pierpoint & Co.
Sezonul trei aduce în prim-plan povestea centrată pe oferta publică inițială a Lumi, o companie de energie verde condusă de carismaticul Sir Henry Muck (interpretat de Kit Harington). În timp ce Pierpoint face un pariu îndrăzneț pe investițiile etice, bancherii – Yasmin (Marisa Abela), Robert (Harry Lawtey) și Eric (Ken Leung) – se află în centrul acțiunii. Între timp, Harper (Myha’la), fostă angajată Pierpoint, caută să se reîntoarcă în lumea captivantă a finanțelor, formând o alianță neașteptată cu Petra Koenig (Sarah Goldberg), manager de portofoliu la FutureDawn.
Distribuția sezonului trei din „Luma financiară” („Industry”) îi include pe: Myha’la, Marisa Abela, Harry Lawtey, Ken Leung, Conor MacNeill, Sagar Radia, Kit Harington, Sarah Goldberg, Miriam Petche, Indy Lewis, Adam Levy, Sarah Parish, Trevor White, Elena Saurel, Irfan Shamji, Andrew Havill, Roger Barclay, Fady Elsayed și Fiona Button.
Francesca Orsi, Executive Vice President, HBO Programming, Head of HBO Drama Series and Films, a declarat: „Timp de trei sezoane, „Lumea financiară” („Industry”) a fost neclintit în examinarea ambiției și a clasei, consolidându-se ca o dramă de marca HBO. Sub viziunea lui Mickey și Konrad, această poveste în lumea întortocheată și palpitantă a finanțelor londoneze redefinește serialul contemporan despre locul de muncă. Suntem încântați că fanii și criticii au recunoscut că sezonul trei este mai mare și mai bun ca niciodată, susținut de performanțele distribuției de neegalat. Nu avem nicio îndoială că Mickey și Konrad, alături de echipa uimitoare a producătorului executiv Jane Tranter de la Bad Wolf și a producătoarei executive Kathleen McCaffrey, vor duce sezonul patru la înălțimi și mai mari.”
Serialul a fost aclamat în presa internațională de revista TIME, care l-a numit „serialul de urmărit al verii”, iar GQ l-a declarat „cel mai bun show”. Los Angeles Times a apreciat „interpretările fascinante”, în timp ce New York Times l-a descris ca fiind „o vizionare obligatorie”.
Creditele pentru sezonul trei: Creatorii, scenariștii și producătorii executivi ai serialului „Lumea financiară” („Industry”) sunt Mickey Down și Konrad Kay. Serialul este o producție Bad Wolf Production pentru HBO/BBC și este produs executiv de Jane Tranter, Kate Crowther și Ryan Rasmussen pentru Bad Wolf; și Rebecca Ferguson pentru BBC. Printre regizori se numără Mickey Down și Konrad Kay, Isabella Eklöf și Zoé Wittock. Kathleen McCaffrey de la Little Gems se va alătura ca producător executiv pentru sezonul patru.