
Luna mai aduce pe HBO Max transmisiuni sportive, premiere de filme și seriale, dar și noi sezoane ale unor producții consacrate.
În această lună are loc și Giro d’Italia (8–31 mai), primul Mare Tur al anului, precum și French Open, al doilea turneu de Mare Șlem, care începe pe 24 mai.
Filme: de la clasic reinterpretat la blockbustere reciclate
La capitolul filme, pe 1 mai a intrat Wuthering Heights, o reinterpretare modernă a romanului clasic, și Another Simple Favor, care mută intriga într-un decor exotic, dar păstrează rețeta de thriller cu umor negru.
Pe 8 mai vine Materialists, o comedie romantică despre alegeri și compromisuri, iar pe 15 mai A Working Man, un thriller clasic cu fost militar forțat să revină la violență.
În paralel, HBO Max adaugă și un pachet consistent de titluri populare, de la seria The Bourne Identity și continuările ei până la Bohemian Rhapsody sau The Greatest Showman. Tradus pe scurt: mult conținut cunoscut, sigur pentru binge.
Seriale: puține, dar cu potențial
Pe 13 mai apare The Miniature Wife, un serial despre dinamica puterii într-un cuplu, pornit de la un accident tehnologic care declanșează un conflict mai mare decât pare.
Finalul lunii aduce sezonul 9 din Rick and Morty (25 mai). Promisiunea e simplă: mai puțin zgomot, mai mult haos controlat, fără improvizații „suspecte”.
Documentare: între inspirație și zone întunecate
On the Roam revine pe 14 mai, cu Jason Momoa explorând din nou America în căutarea creativității.
Pe 17 mai intră și People Magazine Investigates: The Secrets of The 12 Tribes Cult, care merge pe zona clasică de true crime și secte, un teritoriu unde publicul nu pare să se sature.
Kids & family: siguranța clasicelor
Pentru zona de familie, capul de listă e Kung Fu Panda 4 (2 mai). În plus, revin seriale precum Batwheels (sezonul 3) și apare Regular Show: The Lost Tapes (11 mai).



