SkyShowtime anunță astăzi că The Madison, semnată de nominalizatul la Oscar Taylor Sheridan, va fi disponibil în curând pe SkyShowtime. Serialul dramă impresionant îi are în rolurile principale pe Michelle Pfeiffer, nominalizată la Oscar, și pe Kurt Russell, nominalizat la Globul de Aur.
Serialul este o poveste de dragoste, transpusă printr-o dramă de familie intimă despre reziliență și transformare. The Madison este cea mai intimă creație a lui Sheridan de până acum, desfășurată pe două lumi distincte – peisajul spectaculos al Montanei și energia vibrantă a Manhattanului – în timp ce explorează legăturile care țin împreună familiile.
Primul sezon din The Madison, este format din șase episoade. Acesta este un portret emoționant despre durere și conexiuni umane, urmărind o familie din New York stabilită în valea râului Madison din centrul statului Montana.
Pe lângă Michelle Pfeiffer și Kurt Russell, serialul îi are în distribuție și pe Beau Garrett (cunoscut din producția Firefly Lane), Elle Chapman (A Man Called Otto), Patrick J. Adams (Suits), Amiah Miller (War for the Planet of the Apes), Alaina Pollack (The Surrender), Ben Schnetzer (3 Body Problem), Kevin Zegers (Power), Rebecca Spence (Lady in the Lake), Danielle Vasinova (1923) și Matthew Fox (Lost).
Serialul este produs de Paramount Television Studios, 101 Studios și Bosque Ranch Productions și este distribuit de Paramount Global Content Distribution.
Producătorii executivi ai serialului sunt Taylor Sheridan, David C. Glasser, John Linson, Art Linson, Ron Burkle, David Hutkin, Bob Yari, Christina Voros, Michael Friedman, Michelle Pfeiffer, Kurt Russell și Keith Cox.

Articol redactat de: Claudia Baidoc



