Home Seriale TV Filmul Anora, câștigător a cinci premii Oscar, este disponibil pe SkyShowtime

Filmul Anora, câștigător a cinci premii Oscar, este disponibil pe SkyShowtime

0
0

Regizat de scenaristul și regizorul laureat cu Oscar Sean Baker, cu Mikey Madison, premiată cu Oscar și BAFTA®, în rol principal.

SkyShowtime a anunțat astăzi că filmul Anora, câștigător al premiului Oscar pentru Cel mai bun film în 2025, este disponibil pentru vizionare în exclusivitate din 19 iunie.

De la regizorul premiat cu Oscar Sean Baker, filmul o urmărește pe Anora, interpretată de Mikey Madison, o tânără lucrătoare sexuală din Brooklyn care pare să trăiască propriul basm atunci când îl întâlnește și se căsătorește impulsiv cu fiul unui oligarh. Însă, odată ce vestea ajunge în Rusia, povestea ei este amenințată deoarece părinții lui pornesc spre New York cu un singur scop: anularea căsătoriei.

Impresionant din punct de vedere stilistic, extrem de captivant și plin de emoție, filmul aclamat de critici Anora îi are în distribuție și pe Mark Eydelshteyn, actorul nominalizat la Oscar Yura Borisov, Karren Karagulian și Vache Tovmasyan.

Anora a câștigat cinci premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu original și Cel mai bun montaj, iar Mikey Madison a fost distinsă cu premiul pentru Cea mai bună actriță pentru interpretarea personajului Anora. Filmul a câștigat și premiul pentru Cel mai bun film la Critics Choice Award, dar și prestigiosul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

SkyShowtime este cel mai nou serviciu de streaming din Europa. O asociere a Comcast și Paramount Global, SkyShowtime reunește cele mai bune programe de divertisment de la Hollywood și locale.

Începând cu filme și seriale originale de la brandurile emblematice Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios și Peacock, până la seriale SkyShowtime Originals, SkyShowtime este noua casă a divertismentului premium din Europa.

Lansat în 2023 pe toate piețele în care este prezent, SkyShowtime este disponibil în Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Finlanda, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria. Serviciul este disponibil prin intermediul unor furnizori de televiziune selectați în anumite piețe, dar și pe dispozitivele Apple iOS, tvOS, Android, Android TV, Google Chromecast, televizoare LG, televizoare inteligente Samsung, precum și Amazon Fire TV și Prime Video Channels în piețe selectate. De asemenea, este disponibil prin intermediul site-ului său web www.skyshowtime.com.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

„Kontinental ’25”, cea mai nou provocare marca Radu Jude, de vineri în cinematografele din 23 de orașe din România

„Kontinental ’25”, cel mai nou film semnat Radu Jude, ajunge în cinematografele din 23 de …