Home Seriale TV VIDEO. Millie Bobby Brown și Chris Pratt, război contra roboților într-un nou film Netflix

VIDEO. Millie Bobby Brown și Chris Pratt, război contra roboților într-un nou film Netflix

0
0

Roboții își pierd libertatea. Oamenii își pierd conexiunile”, este tema celui mai nou film pe care Netflix îl are în pregătire, The Electric State îi are în rolurile principale pe Millie Bobby Brown, Chris Pratt, Woody Harrelson, Ke Huy Quan, Anthony Mackie, Stanley Tucci, Giancarlo Esposito și mulți alții. Producția SF este regizată de frații Russo și va avea premiera pe 14 martie 2025.

Netflix a lansat primele imagini din film a cărui acțiune are loc într-un univers paralel, la jumătatea anilor 1990.

Sinopsis: The Electric State este o aventură spectaculoasă, semnată de regizorii producției Avengers: Endgame, cu acțiunea plasată într-o versiune alternativă, retrofuturistă a anilor ’90. Millie Bobby Brown (Stranger ThingsEnola HolmesDamsel) interpretează rolul lui Michelle, o adolescentă orfană, care trăiește într-o societate alături de mascote și roboți cu înfățișare de personaje din desene animate.

Aflați cândva în serviciul oamenilor, aceștia sunt acum exilați din cauza unei revolte eșuate. Tot ceea ce Michelle crede că știe despre lume este dat peste cap într-o seară, în urma vizitei lui Cosmo, un misterios robot pașnic, care pare a fi controlat de Christopher, genialul frate mai mic al lui Michelle, despre care ea credea că murise.

Hotărâtă să-și găsească iubitul frate pe care îl credea pierdut, ea pornește într-un periplu prin sud-estul Americii împreună cu Cosmo. În scurt timp, deși cu inima îndoită, Michelle își unește forțele cu Keats (Chris Pratt, Guardians of the GalaxyJurassic World), un contrabandist de mâna a doua, și cu partenerul lui haios, robotul Herman (vocea lui Anthony Mackie).

Intrând în Zona de Excludere a Roboților, un colț izolat din deșert rezervat acum roboților, Keats și Michelle găsesc un grup bizar și colorat de noi aliați animatronici și încep să descopere că forțele din spatele dispariției lui Christopher sunt mai sinistre decât se așteptau. Regizat de Anthony și Joe Russo.

The Electric State îi are în distribuție pe Millie Bobby Brown, Chris Pratt, Ke Huy Quan (distins cu premiul Oscar), Jason Alexander, Giancarlo Esposito, Stanley Tucci (nominalizat la Oscar) și Woody Norman. Talentații Mackie, Woody Harrelson, Brian Cox, Jenny Slate și Alan Tudyk sunt cei care dau glas roboților. Filmul este bazat pe romanul grafic al lui Simon Stålenhag. Christopher Markus și Stephen McFeely semnează scenariul.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

VIDEO. Netflix lansează trailerul The Diplomat: noi conspirații în interiorul Guvernului britanic

Netflix a lansat trailerul sezonului 2 din The Diplomat, care va avea premiera pe 31 octom…