SkyShowtime a anunțat astăzi că Bob Marley: One Love, emoționantul portret cinematografic al legendarului muzician, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe platformă din 6 August.
Bob Marley: One Love se va alătura platformei după ce a rulat în cinematografe, stabilind un record la mijlocul săptămânii de Ziua Îndrăgostiților, noi recorduri în prima zi de difuzare a biografiei muzicale în Marea Britanie, Franța și pe alte piețe, precum și cea mai mare premieră din toate timpurile care a avut loc în Jamaica. Până acum, Bob Marley: One Love a încasat peste 175 milioane de dolari la box-office-ul mondial, iar cifrele continuă să crească.
Sărbătorește viața și muzica unei legende care a inspirat generații prin mesajul său de iubire, pace și unitate. În acest film puternic și înălțător, descoperă povestea incredibilă a lui Bob Marley despre depășirea dificultăților și călătoria din spatele muzicii sale revoluționare care a schimbat lumea.
Realizat de Paramount Pictures, în Bob Marley: One Love joacă Kingsley Ben-Adir, Lashana Lynch și James Norton. Bob Marley: One Love, o producție Plan B Entertainment / State Street Pictures / Tuff Gong Pictures, este regizat de Reinaldo Marcus Green, pe baza unei povești de Terence Winter și Frank E. Flowers și a unui scenariu scris de Terence Winter și Frank E. Flowers, împreună cu Zach Baylin și Reinaldo Marcus Green. Coloana sonoră a fost realizată de Kris Bowers. Filmul este produs de Robert Teitel, Dede Gardner, Jeremy Kleiner, Ziggy Marley, membri ai Asociației Producătorilor din America, împreună cu Rita Marley și Cedella Marley. Producătorii executivi sunt Brad Pitt, Richard Hewitt, Orly Marley și Matt Solodky.
Filmul este distribuit de Paramount Global Content Distribution.